Coșul meu

0 produse
  • Acasă +
  • |
  • Despre +
  • |
  • |
  • blog +
  • |
Vezi toate articolele

Zootropolis

Judy nu este o prințesă. Judi este o fetiță cu un vis. Știi cum e o fetiță cu un vis? Cum privește transpusă spre obiectul dorinței sale, cu pupilele dilatate și ochii sclipind? Tu ai așa ceva acasă? Dacă da, cred că i-ar plăcea să (re)vadă Zootropolis!

 

Judy este o fetiță iepuraș din Bunny Burrows, care visează să devină polițistă în Zootropolis atunci când va crește mare. Ea visează să facă lumea un loc mai sigur pentru cei lipsiți de apărare. Singura problemă în calea obiectivului ei? Păi... n-a mai existat niciodată un iepure polițist! Ea ar fi prima!

 

Bună și bine ai revenit în emilitopia!

 

Eu sunt Emilia și astăzi voi vorbi despre o eroină atipică. Ai observat, probabil, că e greu să găsești un film de animație care să prezinte modele feminine demne de urmat pentru fetițe. Sigur, găsim o întreagă pleiadă de prințese, mai mult sau mai puțin figurante în propriile vieți. Dar nu pot visa toate fetele să devină prințese! Sau, mă rog, ele pot să viseze, dar va fi un vis cam greu de îndeplinit dacă presupune într-un final un prinț cu pedigree, o tiară și un castel.

 

Am putea să le oferim și alte modele la care să viseze. Cum e Judy Hopps, din Zootropolis, film lansat de Disney în 2016 și multipremiat cu Oscar, Golden Globe, Critic's Choice Movie Award, Annie Award.

Ca multe alte filme de animațíe înaintea sa, Zootropolis este construit în jurul unor personaje animale antropomorfizate. Caracterele personajelor și provocările prin care acestea trec sunt inspirate din comportamentele naturale ale respectivelor mamifere. Accentul este pus pe faptul că orice animal își poate depăși condiția animalică, naturală, și se poate integra într-o societate diversă și specializată.

 

Vorbim despre un fel de utopie cu animale, de unde și numele original al filmului, cu care a fost lansat în SUA, de Zootopia. Din considerente ce țin de drepturile de autor, în Europa filmul a fost lansat cu titlul de Zootropolis – orașul/metropola animalelor – pierzând astfel dimensiunea ideologiei sociale pe care primul titlu o indică.

 

În Zootropolis, animalele carnivore trăiesc la un loc cu prada lor, fără să o atace. Există o politică de integrare a mamiferelor. Primar este, desigur, leul, iar viceprimar este o oaie. O oaie, nu un berbec! În forțele de ordine sunt angajate mamifere de dimensiuni mari, iar șeful poliției este un bizon, Bogo. Avem și o mafie locală, condusă de Mr. Big, iar cea mai în vogă vedetă este Gazelle.

 

Totul este construit să se potrivească acestei societăți pestrițe. Cartierele reprezintă copii ale habitatelor naturale cele mai diverse – tundra siberiană, deșertul Sahara, ghețurile polare, jungla tropicală. Avem cartiere pentru mamiferele mici, dar și cartiere rezidențiale pentru rozătoare.

 

Și o avem pe Judy, proaspăt absolventă a Academiei de Poliție, ca șef de promoție. După ce-a fost umilită ani la rând și nimeni nu i-a dat vreo șansă să-și îndeplinească visul, nici măcar părinții ei, iată că este repartizată tocmai la secția de poliție din centrul marii metropole. Plină de entuziasm ajunge în oraș și se prezintă la datorie. Iar șeful ei, Bogo, o trimite în parcare să dea amenzi celor care-au depășit timpul alocat pentru staționare, deși colegii ei cu vechime se ocupă de un caz extrem de grav. Un iepuraș drăgălaș și pufos, naiv și visător, nu impune prea mult respect când vine vorba de păstrarea liniștii publice.

 

Judy este hotărâtă să-și demonstreze aptitudinile și valoarea și să devină agent de teren. Și iată că dorința îi este îndeplinită, iar Bogo acceptă să-i ofere cazul, cu condiția că, dacă nu rezolvă cazul în 48 de ore, ea își va da demisia din poliție. Disperată, Judy ajunge să apeleze la ajutorul unui escroc, o vulpe, Nicholas Wilde. Acum aventura începe cu adevărat, cu șiretenie, umor și ironii.

 

Crezi că o „echipă” ca aceasta are șanse de succes? Că va reuși Judy să treacă peste teama ei de vulpi, prădătorii naturali ai iepurilor? Crezi că Nick o va ajuta cu adevărat în aceste condiții?

Deși Zootropolis are un personaj principal feminin, la începutul procesului de lucru, protagonist era Nicholas. Personajul aducea aminte de vulpoiul Robin Hood, lansat de Disney în 1973, și povestea trebuia să fie o parodie la adresa filmelor cu James Bond. Vulpoiul Nick trebuia să lucreze ca spion pentru serviciile secrete din Zootropolis și să pornească în aventuri pe mare.

 

Într-un final s-a dovedit că oamenii au fost cel mai atrași de conceptul de Zootropolis, așa că regizorii Byron Howard și Rich Moore au mutat toată acțiunea în oraș, iar serviciile secrete au devenit poliția locală. Nick și-a pierdul alura de erou și a primit o zgardă cu electroșocuri, care să-i amintească să-și păstreze cumpătul când s-ar fi întâmplat să i se stârnească impulsurile animale criminale. A apărut și Judy, în rolul de polițistă, dar în acel moment personajul ei nu era deloc agreabil. Și fiindcă întrega poveste începea să semene a distopie și să îngrozească auditoriul, regizorii au schimbat dramatic strategia. Rezultatul îl putem admira în voie acum.

 

Pentru a crea această lume a animalelor, croită după nevoile lor specifice, artiștii au făcut o muncă serioasă de documentare. Și-au petrecut mult timp studiind efectiv animalele, felul în care se mișcă, felul în care arată. Au studiat cu atenție blănurile, pentru a le reda cât mai bine textura, culorile, pufoșenia, mișcarea. Au ajuns chiar să studieze sub microscop firele de păr!

 

Pentru un design al orașului care integrează nevoile utilizatorilor mari și mici deopotrivă, artiștii au cerut sfaturi de la specialiștii organizației Americans With Disabilities Act și de la experți în sisteme de încălzire, ventilare și climatizare, precum și de la fostul director de creație al Ford Motor Company.

 

O să observi că filmul are o grafică excepțională, iar texturile materialelor și blănurilor sunt foarte bine reprezentate. Specialiștii în IT ai Disney au creat chiar un program special în care să fie create și randate blănurile animalelor, fir cu fir!

 

Oare câte fire de păr o avea un iepuraș drăgălaș și pufos? Dar o vulpe vicleană?

Cum spuneam mai devreme, viața în acest oraș este o utopie. Animalele nu mai sunt controlate de impulsuri „animalice” (ce ironie!) și viețuiesc împreună, în pace. Distincția dintre pradă și prădător a dispărut. Oricine poate fi orice își dorește în Zootropolis!

 

Iar scenariul acesta ne amintește de metropolele cosmopolite ale lumii, unde diversitatea culturală ridică probleme în ceea ce privește integrarea și conviețuirea pașnică a indivizilor. Ne amintește de prejudecățile pe care le avem față de cei diferiți de noi, fie că e vorba de sex, rasă, religie, etnie. Încercăm să trăim împreună în armonie, dar judecăm oamenii din jur prin prisma stereotipurilor și ne temem, adesea fără să o recunoaștem, de vecinii noștri, care par atât de amințători!

 

Așa se întâmplă și în Zootropolis, căci în ciuda politicii de integrare avută de municipalitate, mamiferele ierbivore nu au încredere în vecinele carnivore, iar cea mai mică suspiciune în privința sălbăticiei lor declanșează panica generală a populației. Acum, la ce anume din realitate se referă distincția dintre pradă și prădător, rămâne la latitudinea fiecăruia să mediteze! A, și să nu uităm de briza discretă de corectitudine politică ce adie prin unele scene.

 

Un alt aspect important ține de rolul personajelor feminine. „Noi, ăștia mici...” ar putea la fel de bine să fie ”Noi, astea mici...”, căci personajele feminine care ies în evidență sunt iepurele și oaia, ambele dorind să își croiască o carieră în domenii „masculine” sau măcar conduse de mamifere de talie mare sau carnivore. Ambele ilustrează problemele și prejudecățile cu care multe femei se confruntă la locul de muncă, atunci când colegii bărbați nu consideră că locul lor ar fi acolo. Și, în ciuda acestui fapt, personajul negativ din film nu este unul masculin și nici unul carnivor! Echitabil, nu-i așa?

Între Judy și Nick se naște o relație de prietenie, dar aceasta este amenințată de teama instinctivă pe care Judy o simte față de vulpi. Nick este dezamăgit de suspiciunea ei, căci părea că, în sfârșit, cineva are încredere în el și vede dincolo de determinarea biologică.

 

La fel ca Judy, și Nick a avut în copilărie vise mărețe, dar i le-au călcat în picioare niște bătăuși ierbivori. Supărat pe felul în care societatea insista să-l perceapă în ciuda politicilor oficiale, Nick a hotărât să-și asume trăsăturile caracteristice speciei sale, să-și asume statutul de vulpe vicleană, de mincinos și infractor.

 

Filmul ne arată cum poate fi cultivată o relație de prietenie bazată pe încredere tocmai prin prisma diferențelor dintre indivizi. Diferențele îi ajută să se completeze și să funcționeze eficient ca echipă. Trebuie doar să respecte identitatea și demnitatea celuilalt.

 

Iar dacă greșești, ei bine, filmul îți arată și cum să-ți ceri scuze. Discursul lui Judy este profund și emoționant și lipsit de egoism. Am auzit cu toții de atâtea ori „Iartă-mă!” și uneori nu merităm să spunem decât „îmi pare tare rău și te înțeleg perfect dacă vei vrea să mă urăști”...

Judy are determinarea de a-și urmări visul până la capăt, făcând toate eforturile necesare. Deși trebuie să demonteze o mulțime de prejudecăți și să muncească mai mult decât toți cei din jur, ea își atinge obiectivele și are succes:

 

„N-a mai încercat nimeni asta!” i-au spus părinții.

 

„Mie îmi place să încerc!”

 

Judy are spirit justițiar și dorește să îi apere pe cei nedreptățiți, fie ei mieluți sau vulpoi. Desigur, trebuie să lupte cu propriile suspiciuni și temeri, dar învață constant din experiență și din greșeli.

 

Judy este conectată la propriile emoții și înțelege emoțiile celor din jur, își folosește empatia și compasiunea în mod constructiv. Are momente în care nu anticipează impactul gesturilor sale, dar știe să-și asume și greșelile și să-și exprime regretul.

 

Judy acționează în conformitate cu propriile principii morale. Rezolvarea cazului nu este o sarcină de serviciu, ci o datorie față de societatea în care trăiește.

 

Deși este catalogată drept un iepuraș naiv și visător, Judy este ageră, inteligentă, învață repede, are umor și poate fi și vicleană atunci când este nevoie.

 

Judy este o prietenă grozavă și cel mai de preț lucru pe care îl oferă celorlalți este încrederea. Atunci când cineva are încredere în tine și în frumusețea viselor tale, îți dă puterea să devii mai bun!

 

Judy este cât se poate de umană și de caldă în construcția sa, având calități și defecte, învățând constant, depășindu-și temerile și prejudecățile, muncind pentru a face lumea un loc mai bun. Iar acestea sunt trăsături de care avem cu toții nevoie!

 

 

Dincolo de toate acestea filmul este plin de umor, extrem de dinamic, iar detaliile sunt tratate cu foarte multă atenție. Eu am încercat să surprind câteva imagini care ar putea fi ușor trecute cu vederea la o primă vizionare, dar care merită să le obervați și discutați după ce filmul se termină.

 

Ne ascuțim gândirea critică nu doar urmărind și analizând construcția poveștii și a personajelor, ci și imaginile care le însoțesc. Iar pentru exercițiu putem încerca să ne imaginăm ce completări sau modificări am putea aduce sau cum ar arăta lucruri ce nu apar în film. De exemplu, cum ar arăta locuința unei pisici?

 

În final, vă lansez o provocare:

 

1. Ce mamifere lipsesc din film? Vă dau și un indiciu: nu trebuie să scoateți atlasul zoologic pentru a căuta specii obscure, oricum tapirul iese în evidență!

 

2. Ce creaturi apar în film, care nu sunt mamifere?

 

Răspunsurile (selectează textul pentru a-l face vizibil):

 

>> 1. Liliecii (ar fi singurele mamifere zburătoare) și mamiferele marine (nu avem scene subacvative). <<

 

>> 2. Muștele (pe care le vedem), păduchii (pe care îi menționează doamna tapir) și peștii (nu îi vedem, dar vedem o clădire pe care scrie Fish Market – Piața de Pește). <<

 

Ca o ultimă idee vreau să subliniez și discursul avut de Gazelle spre sfârșitul filmului, în care artista își exprimă dezamăgirea față de evoluția situației din metropolă. Folosindu-se de popularitatea sa, cântăreața promovează un mesaj de toleranță și solidaritate către populație. Celebritatea ar trebui să-i oblige pe artiști să fie exemple de urmat și să-și folosească puterea de influență pentru a educa societatea și a oferi modele demne de urmat. (O face cu vocea Shakirei.)

 

Vizionare plăcută și cât mai multă distracție la vânarea scenelor haioase din film!

 

Cu drag pentru tine,

 

Emilia

 

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu

Cod de securitate
    Nici un comentariu pănă acum