Coșul meu

0 produse
  • Acasă +
  • |
  • Despre +
  • |
  • |
  • blog +
  • |
Vezi toate articolele

Megamind și Metro Man, două etichete aflate în căutarea propriei identități

 

 

 

Bună și bine ai (re)venit în emilitopia!

 

Eu sunt Emilia și astăzi îți voi vorbi despre filmul de animație Megamind!

 

Megamind a fost lansat de către Dreamworks în 2010 și este o parodie la adresa filmelor de acțiune cu supereroi. Scenariul a fost scris de către Alan J. Schoolcraft și Brent Simons, regia îi aparține lui Tom McGrath, iar de coloana sonoră s-au ocupat Hans Zimmer și Lorne Balfe. În versiunea în limba engleză, vocile personajelor aparțin lui Will Ferrell (Megamind), Tina Fey (Roxanne Ritchi), Jonah Hill (Hal Stewart/Titan), David Cross (Minion), Brad Pitt (Metro Man).

 

Lansarea la patru luni după Despicable Me i-a afectat lui Megamind atât audiența, cât și reacția din partea criticilor, mergând până la „De ce mai avem nevoie de Megamind când avem Despicable Me?” (Claudia Puig, USA Today).

 

Ei bine, Megamind are locul și rolul său pe lista filmelor ce merită văzute de cei mici, iar în continuare îți voi spune de ce cred asta și cum vizionarea filmului poate stimula gândirea critică. Voi aborda interpretarea filmului din două perspective, cea a surselor de inspirație folosite pentru construirea personajelor și cea a relațiilor interumane și a rolului inteligenței emoționale.

 

Întrebarea de la care a pornit povestea filmului este „Ce s-ar întâmpla dacă Lex Luthor l-ar învinge pe Superman?”. Așa că autorii și-au imaginat o poveste în care un scenariu similar devine posibil. Ambii super-eroi – Megamind și Metro Man – sunt de origine extraterestră, trimiși pe Terra de către părinții lor, pentru a le salva viața în contextul distrugerii propriilor planete – Mega Planet și Metro Planet – la fel ca în cazul lui Superman.

 

Cele două personaje evoluează simetric și în deplin contrast, ca aluzie la predestinare, inechitate socială și presiunea de a te conforma unui rol pe care ți-l acordă alții. Bebelușul Megamind aterizează în curtea închisorii din Metrocity și este crescut de criminali, iar bebelușul Metro Man aterizează direct sub pomul de Crăciun al unei familii bogate.

 

Cei doi se reîntâlnesc când încep școala, iar diferențele dintre ei încep să iasă în evidență. Indiferent ce ar face copilul Metro Man, acțiunile lui au succes, iar colegii îl adulează cu înfocarea unor fani devotați. Orice încercare a băiețelului Megamind de a atrage atenția și aprecierea celorlalți și de a se integra, se soldează cu un eșec și o doză suplimentară de respingere. Astfel, în timp ce pentru băiețelul bun se întrevede cariera de supererou, luptător pentru bine, dreptate și adevăr, pentru băiețelul rău nu mai rămâne decât opțiunea de-a excela la ceea ce deja face bine, și anume la a fi rău, un super ticălos!

 

Societatea răsplătește binele și lui Metro Man pare că totul îi este servit pe tavă. Lumea îl adoră, trăiește în lux, are cele mai super incredibile și supraomenești puteri... dar este el fericit?

 

Societatea pedepsește răul, Megamind înfruntă mereu opoziția celorlalți, cade și se ridică, iar tot ceea ce-a obținut vreodată se datorează propriilor puteri... chiar își atinge obiectivul suprem, dar... crezi că asta îl face să fie fericit?

 

Înainte de-a intra în profunzime în partea de inteligență emoțională și socială, haide să vorbim puțin despre motivele parodiate în film.

 

Dacă al tău copil obișnuiește să urmărească filme cu supereroi, provoacă-l să descopere cu cine seamănă personajele din acest film! Ce referințe au folosit artiștii care au creat filmul? Din ce alte povești și filme s-au inspirat?

 

Îți dau câteva „indicii” (poți descărca pentru suport și fișa de mai jos):

 

Megamind este o combinație de Batman (prin costumul întunecat și tehnologia de care se folosește) și Lex Luthor (prin chelie, intelectul superior, instinctul criminal, faptul că e dușmanul de moarte a lui Superman!).

 

Metro Man este o interpretare exagerată a lui Superman, cu alură de Elvis (coafura, prezența publică și instinctul pentru spectacol, pasiunea pentru muzică și dorința de-a deveni Music Man, ca să-și poată păstra monograma pe costume!). Prin costumele sale pop, cu paiete și blană, amintește de moda bărbaților metrosexuali.

 

Minion este o combinație între costumul „Leviathan” din jocul Fortnite și monstrul spațial cu corp de gorilă, Ro-Man, din filmul Robot Monster (1953), într-o ipostază robotizată.

 

Roxanne Ritchi este o variantă a lui Louis Lane din benzile desenate și filmele cu Superman.

 

Tatăl spațial al lui Titan/Tighten este modelat după Jor-El, tatăl de pe Krypton al lui Kal-El, cunoscut pe Terra ani mai târziu ca fiind Clark Kent (filmul Superman din 1978, unde Jor-El este interpretat de Marlon Brando).

 

Mașina invizibilă a lui Megamind este o combinație între batmobil și avionul invizibil al lui Wonder Woman, Femeia Fantastică.

 

Oare mai sunt și alte motive pe care le-ați putea recunoaște în film?

 

 

 

 

 

Ca părinte vei recunoaște cu siguranță tiparele folosite în film, clișeele, și asta îți oferă o excelentă oportunitate de-a discuta cu cel mic despre ele într-o manieră ludică, detașată. Iar pentru a-ți veni în ajutor am pregătit o fișă cu întrebări pe care o poți salva/printa, pentru a o avea la îndemână în timpul discuției (o găsești mai jos).

 

Avem o dată diferența dintre originile celor doi protagoniști, care le marchează evoluția ulterioară. Lui Metro Man totul i se servește pe tavă, are super-puteri, crește în lux și toată lumea îl iubește. Megamind crește în prezența unor minți criminale, cu maxime restricții și privațiuni (dormitorul lui nu are fereastră!), iar singurele lui super-puteri sunt inteligența și determinarea. Doar în baza acestora își setează ca obiectiv să devină superior super-omului care deja le are pe toate. Și să-l distrugă! Taberele din care cei doi fac parte sunt stabilite de societate și, sub presiunea societății, ei trebuie să se conformeze rolurilor atribuite.

 

Metro Man este impecabil și vanitos, un om de spectacol prin excelență, și oferă publicului ceea ce publicul își dorește. Dar în ciuda aparentei perfecțiuni și a adulației colective, el este singur. Nici măcar Roxanne Ritchi nu este atrasă de genul lui, așa cum Lois Lane este atrasă de Superman. Nimănui nu-i pasă ce simte sau ce-și dorește Metro Man. Ce ar mai putea să-și dorească pentru a fi fericit când deja le are pe toate? Își dorește intimitate, solitudine, dezvoltarea unui talent la care nu excelează, dar care îi oferă împlinire emoțională, sub formă de catharsis.

 

Megamind este inteligent și inabil social, crește în compania adulților care au o influență proastă și nu reușește să-și facă prieteni de vârsta lui. Nimic din ceea ce-și propune nu îi impresionează pe colegii lui, care nu fac altceva decât să îl respingă și să-și reverse adulația pe Metro Man. Îmi vin în minte toate scenariile cu tocilari ostracizați și băieți bătăuși care se izolează și devin antisociali, răi, criminali, plini de frustrări, resentimente și ură, când tot ce și-au dorit în adâncul sufletului a fost să fie integrați, iubiți, apreciați, îndrumați cu căldură înspre a-și găsi vocația și a deveni oameni de bază în societate. Megamind își asumă identitatea validată de societate și muncește din greu pentru a excela în misiunea sa și a-și atinge obiectivele. Ceea ce mă face să mă întreb cum ar fi fost dacă și-ar fi folosit mereu inteligența și determninarea în slujba binelui.

 

Oamenii nu se nasc buni sau răi. Binele și răul sunt definite social și cultural, sunt etichete puse de societate. Și dacă stăm să ne gândim puțin, ne vom aminti tot felul de situații de-a lungul istoriei în care granițele dintre bine și rău au fost cel puțin dubioase, raportat la felul în care le percepem astăzi, în societatea occidentală. Să ne gândim doar la Inchiziție, de exemplu, care justifica tortura și crima ca instrumente ale binelui, prin care oamenii erau purificați și mântuiți. Ai mai accepta așa metode astăzi?

 

Megamind nu este un personaj rău, în sens malefic, demonic, ci un personaj asocial, confuz, care nu a avut parte la momentul potrivit de sprijin pentru a se integra și a fi „normal”, conform standardelor morale și de comportament ale societății în care trăia. Prin comportamentele sale criminale și-a validat ego-ul, sentimentul propriei valori și a atras atenția societății care îl dădea mereu la o parte.

 

Metro Man nu este nici el un personaj bun, în sens angelic, al altruismului, iubirii și sacrificiului de sine. Conjunctura a făcut ca abilitățile sale să-l poziționeze favorabil în mijlocul societății. Acțiunile sale erau validate și apreciate de către societate. Dar asta s-a datorat mai degrabă întâmplării. El n-a trebuit să muncească nici pentru a-și dezvolta abilitățile, nici pentru a obține atenția celor din jur. N-a trebuit decât să reacționeze la reacțiile lor pozitive, conformându-se rolului acordat. Dar asta l-a împiedicat să-și dezvolte o identitate proprie și o viață intimă, care să-i ofere împlinire sufletească. Faptul de a fi erou nu însemna nimic pentru el, nu venea dintr-o motivație intrinsecă și dintr-o dragoste pentru omenire. Identitatea de Metro Man s-a dovedit a fi o carieră pe care, de fapt, nu și-a dorit-o și din care îi era greu să demisioneze. Așa că și-a înscenat propria moarte și s-a retras în casa lui secretă pentru a se dedica pasiunii sale adevărate, muzica. Poate îți vin în minte diverse vedete care, aparent, aveau tot ce și-au putut dori vreodată și care au căzut totuși în depresie și au ales să-și curme viața. De ce crezi că li s-a întâmplat asta? Erau și ei un fel de Metro Mani în culmea unei crize de identitate și scop existențial...

 

Când Metro Man dispare din peisaj, Megamind cade la rândul său într-o criză de identitate. Răul nu poate exista decât în prezența binelui. Este vorba de contrast. Ce te faci când contrastul dispare, când granițele devin neclare și pentru prima dată întrezărești promisiunea vieții dorite? Pentru prima dată Megamind interacționează cu o altă persoană la nivel uman, afectiv, și simte cum ar putea fi viața dacă n-ar mai fi singur, dacă ar fi iubit. Iar cum fata iubită judecă oamenii după acțiunile lor, se vede nevoit să-și schimbe comportamentul, apoi viața, destinul. Megamind ia locul lui Metro Man, dar de această dată ca pe ceva ce și-a dorit, pentru care a muncit și din dorința de a face bine.

 

Pe scurt, nu pot exista doi super-eroi în același timp, în același loc. Ar fi redundant, n-ar avea împotriva cui să lupte. Fiind la fel, cei doi se resping, la fel ca polii unui magnet. Rolurile inițiale sunt atribuite de hazard mai întâi, apoi de societate, doar ca să descoperim la sfârșit că pentru a fi un supe-erou îți trebuie inteligență, determinare și o inimă mare, hrănită cu iubire!

 

 

Lăsând la o parte scenariul filmului, vedem cum aceste lecții se aplică în viața de zi cu zi. Trebuie să nu ne grăbim să judecăm și să cădem la extreme. Trebuie să acordăm atenție și intențiilor și motivațiilor din spatele comportamentelor nedorite. Așa vom înțelege de ce acele persoane se comportă într-un anume fel și le vom putea ajuta să depășească problemele și blocajele cu care se confruntă. Presiunea nu cade doar pe umerii copiilor problemă, care sunt respinși, ci și a copiilor vedetă, care sunt promovați exagerat ca modele. Și unii și alții ajung să se teamă de respingere, singurătate, eșec, impostură și să-și dezvolte mecanisme nesănătoase pentru a face față acestor frici. Printre aceste mecanisme putem menționa comportamentul agresiv, delincvența, dependențele (de alcool, droguri), anxietatea, depresia.

 

În condițiile în care auzim tot mai multe știri despre violența în școli și bătăuși, este bine să te folosești de fiecare oportunitate pentru a-i dezvolta copilului tău gândirea critică și inteligența emoțională. Astfel el va avea la îndemână instrumentele necesare pentru a gestiona asemenea situații și pentru a evita capcanele etichetelor, a presiunii sociale și a comportamentelor auto-distructive.

 

Sper ca interpretarea mea să te inspire și să îți fie de folos în discuțiile avute cu cel mic. Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu să îl educi în acest sens și să purtați conversații sincere, deschise, pe aceste subiecte delicate și, uneori, dureroase.

 

Cu drag pentru tine,

 

Emilia

 

P.S.: nu uita să salvezi fișele pregătite și să le folosești în discuțiile avute cu copilul tău. Iar dacă interpretarea te-a pus măcar puțin pe gânduri, nu ezita să dai un share articolului, poate va fi util și altor părinți.

 

 

 

Adaugă comentariu

Cod de securitate
    Nici un comentariu pănă acum